Andrei Prepeliță: „La echipă e liniște!** Sper să batem Steaua dumincă, fanii ne vor fi alături”

Andrei Prepeliță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Căpitanul echipei Universitatea Craiova, Andrei Prepeliță, a
declarat, joi, că formația sa nu a reușit învingă Steaua în ultimii
ani, dar speră ca duminică „să se spargă ghinionul” și să se
impună, în etapa a XIX-a a Ligii I.

„În ultimii ani nu am bătut Steaua, însă mereu am fost
aproape. Am avut foarte mult ghinion, care sper să se spargă la
meciul de duminică și să ne impunem. Eu am marcat de multe ori
împotriva lor, dar am pierdut, sper ca de această dată să nu mai
dau gol, dar să câștigăm. Le-am explicat și jucătorilor nou-veniți
importanța meciului cu Steaua. Ne-am pregătit două luni cu gândul
la acest meci, sper că au înțeles și ei și cred că au și văzut
atmosfera de la echipă în aceste zile premergătoare meciului. Îmi
doresc să tratăm jocul cu mare seriozitate și să fim uniți, pentru
că atuul nostru este unitatea grupului”
, a spus
Prepeliță.

El a precizat că o victorie în meciul cu Steaua ar schimba
multe: „Nu trebuie să ne mai gândim la meciul din tur. L-am
pierdut, iar acum trebuie să ne concentrăm doar pe meciul de
duminică. Trebuie să câștigăm în primul rând pentru noi și apoi
pentru toți cei care țin cu Universitatea. Noi vom munci, vom da
totul și vom vedea ce va ieși la final. O victorie cu Steaua ar
schimba multe, dar după cum am spus, la echipă este liniște, nu ne
uităm la televizor, nu citim ziarele și stăm departe de
scandaluri”
.

Prepeliță ar pleca în
străinătate din vară

Deși în Craiova ninge de câteva zile, Prepeliță a spus că programul
de pregătire al echipei nu a fost perturbat. El a infirmat încă o
dată zvonurile despre o eventuală plecare a sa la Steaua și a
dezvăluit că se gândește la un transfer, însă abia din vară și
numai în afara țării. „A nins în aceste zile, dar terenul a
fost deszăpezit și ne-am putut face antrenamentul. Am făcut și ceva
pregătire în sală, condițiile au fost bune și eu zic că
antrenamentele au fost reușite și suntem pregătiți. Condițiile
meteo vor reprezenta un dezavantaj pentru ambele echipe, cine se va
adapta mai bine va avea câștig de cauză. Au fost câteva speculații
în presă despre transferul meu la Steaua, dar nu este nimic
adevărat. Probabil s-au grăbit niște ziariști. Cum am mai spus,
meciul contra Stelei mă va prinde în tricoul alb-albastru al
Universității. Vom vedea ce va fi din vară, sunt ceva contacte de
la un club din străinătate și sper să se concretizeze”
, a
menționat Andrei Prepeliță.

După ce mai mulți lideri ai galeriei Universității Craiova au
instigat suporterii să nu vină la stadion la meciul cu Steaua,
Andrei Prepeliță a declarat că mai mulți fani l-au asigurat că vor
fi prezenți la stadion și vor susține echipa. „Eu am vorbit
cu băieții din galerie și m-au asigurat că ne vor susține în număr
mare la meci, au spus că nu au nimic cu echipa. Scandalul dintre
domnii Mititelu și Pițurcă este la nivelul lor, noi ne pregătim și
suporterii au încredere în noi. Nu vreau să comentez declarațiile
fostului antrenor, dar nu cred că sunt suporteri ai Științei care
și-ar dori retrogradarea echipei. O retrogradare este ceva foarte
grav, mulți pași înapoi. S-a muncit mult la această echipă, s-a
construit și ar fi mare păcat să retrogradeze. Din vară un lucru
este să ataci un sezon din divizia B și altceva este să pornești un
nou sezon în prima ligă, cu alt aplomb și poate cu gânduri la
cupele europene”
, a mai spus căpitanul echipei
craiovene.

Glauber l-a
direcționat pe Wendel către Craiova

Fost internațional cu 150 de prezențe la echipele naționale sub 17
și sub 20 de ani ale Braziliei, Wendel a declarat că Universitatea
Craiova i-a fost recomandată de conaționalul său de la Rapid,
Glauber Berti. „Un prieten de-al meu care joacă pentru
Rapid, Glauber, mi-a spus că Universitatea este o echipă bună și
atunci când impresarul meu mi-a spus că am posibilitatea să ajung
aici am venit cu multă plăcere. Îmi place Craiova, este un oraș
european foarte frumos. Are multe lucruri frumoase de văzut și
viața este foarte liniștită aici. Am înțeles de la colegii mei că
meciul cu Steaua este foarte important, este un derbi clasic, dar
și o partidă în urma căreia putem urca în clasament așa că trebuie
să fim foarte concentrați. Știm că toate partidele sunt importante,
dar derbiurile sunt mereu speciale, pentru că, dacă învingem vom
avea un moral foarte bun pentru următoarele jocuri”
, a
spus Wendel.

Partida Universitatea Craiova – Steaua București, din etapa a
XIX-a a Ligii I, se va disputa duminică, de la ora 20.30.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o avere colosală
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Ilie Dumitrescu a spus lucrurilor pe nume, în direct la TV: ”Stai puțin, că m-ai provocat”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
Carmen Harra, anunţul care o va înfuria pe Prodanca. Ce spune de relaţiile pasagere şi a treia căsătorie
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în maşină şi a lovit autospeciala cu care veniseră
Supărat că i-au prins mama drogată la volan, un tânăr a vrut să se răzbune pe poliţişti. S-a urcat în…
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Jurnalista care s-a iubit cu Ion Ţiriac, apariţie răvăşitoare pe plajă. Este cu 31 de ani mai tânără decât miliardarul
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Decizie pentru absolut toate FEMEILE din România. Dreptul le va fi garantat prin lege
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×